Videochat, între mit şi realitate

Videochat, între mit şi realitate www.flystudio.ro

Ne place să vorbim despre Occident, Uniunea Europeană, despre libertate şi minţi deschise, dar multe dintre opiniile societăţii româneşti dezvăluie cât de tare am rămas în urmă faţă de ritmul de dezvoltare al altor naţiuni. Nu facem aici elogii şi nici nu blamăm culturile care aleg să trăiască în trecut, dar poate că nu ar strica să mai aruncăm un ochi în ograda vecinului înainte de împrăştia cu noroi în oameni sau meserii.
În SUA şi alte câteva state din lume, a fost acceptată căsătoria între două persoane de acelaşi sex. În nenumărate ţări, prostituţia a fost legalizată, fapt care a dus nu doar la combaterea evaziunii şi la reducerea criminalităţii, dar a permis crearea unui cadru legal în care cei şi cele care practică această meserie să fie protejaţi. În unele state, actorii din filmele pentru adulţi primesc premii şi semnează autografe. Iar noi arătăm cu degetul oameni care desfăşoară o meserie legalizată de mai bine de un deceniu.
Videochatul nu este, nici pe departe, un job ilegal sau imoral. Se desfăşoară sub litera legii şi în limitele morale ale fiecărui individ în parte. În statele din Occident, la care ne place să ne raportăm, activitatea de videochat este privită precum o meserie ca oricare alta, pe care tinerele (de toate vârstele) o aleg pentru că le aduce un venit suplimentar într-un timp relativ scurt. Nu sunt puţine cazurile în care studentele optează pentru această profesie deoarece au nevoie de bani ca să se întreţină. De ce, în părerea unora, este mai bine să munceşti 20 de ore ca ospătar, pentru mult mai puţini bani, în loc să lucrezi cinci, şase ore într-un studio de videochat?
În România, videochatul a fost reglementat în 2003 şi este adevărat că, urmare a legalizării sale, a reuşit să iasă parţial din zona gri în care se afla. Tot mai multe tinere merg pe această variantă pentru a obţine un venit consistent şi legal. Cu toate acestea, percepţia colectivă nu este încă favorabilă celor care aleg această meserie, despre care se crede că au un job „murdar”. Asta se datorează în mare parte lipsei de informaţii şi a slabei mediatizări privind domeniul. Spre exemplu, câţi oameni ştiu că videochatul nu este doar adult şi că există modele care discută cu clienţii despre câte-n lună şi în stele, fără a menţiona măcar cuvântul SEX?
Modelele de videochat nu sunt obligate să facă nimic din ce nu îşi doresc. În funcţie de personalitatea şi de experienţa lor, pot opta pentru categoria adult sau non adult şi tot ceea ce se întâmplă în faţa camerei are loc pentru că ele îşi doresc asta. E drept că a început să răsară soarele şi peste drumul videochat-ului din România, dar drumul este încă lung şi nu putem să sperăm decât că astrul va reuşi să lumineze şi percepţiile oamenilor...

Comments

Popular posts from this blog

Top 10 melodii pentru sex

Behind the scene. Cum arată mulajul făcut după sânii starletei Kendra Lust

Liber pe piaţă pentru Viagra femeilor